Feeds:
Posts
Comments

Archive for May 25th, 2020


Multa vreme am crezut ca ce-mi doresc este sa am…
Asa, si pe dincolo.
Si pe masura ce le-am bifat pe toate, …sau deh, aproape pe toate, ceva tot bazaia acolo.
Ceva tot…nu era complet.
Pana cand tot globul perfectiunii mi s-a spart in cap 🤣🤣🤣
Si atunci am deschis ochii, si m-am uitat:
Daca inca mai sunt aici, atunci vreau sa-mi si placa viata mea.
Si am inceput sa descopar viata din A fi.
Pas cu pas, sau salt cu salt.
Si tot…nu pusesem inca punctul pe I.
Cum imi doresc sa arate viata mea?
Din ce spatiu imi doresc sa o creez?
Atunci cand vad lumina din ochii oamenilor, atunci cand ajung la ceea ce sunt cu adevarat, pentru mine e un miracol in lumea reala.
Chiar daca intrevad asta o secunda, chiar daca aleg sa functioneze toata viata din spatiul lor, o data ce ai intrat in spatiul tau, o data ce ai gustat din cupa de lumina a fiintei, nimeni si nimic nu-ti mai poate lua asta.
Stii ca spatiul asta e cine esti, si ca poti sa fii asta in fiecare secunda, indiferent ce se intampla in exterior.
E un adevar care…te traieste. Te anima, te motiveaza, te misca si te impinge inainte.
De acolo…nu mai este cale de intoarcere.
Si am zis: ASTA!
Asta este energia, asta este spatiul din care imi creez viata!
Stiu ca am venit cu un dar, si oricum ar arata, oricine s-ar impotrivi, oricum se va intampla, cat sunt aici, voi lasa darul asta sa straluceasca, si voi face tot ce pot si tot ce stiu, sa nu-mi mai stau in cale.
Pentru ca ceea ce sunt e mai mare decat mine.
Ceea ce sunt nu e numai pentru mine.
Ceea ce sunt e lumina care vrea sa fie exprimata.
Si asta vibreaza in fiecare dintre noi atunci cand lasam barierele jos si pacalim mintea sa plece la plimbare.
Cand nu mai exista daca…atunci, nu mai exista, cum, de ce, si nu se poate.
Ce-i dincolo de toate astea?
N-ai cum sa nu recunosti oamenii care mai dau cate un val la o parte de pe inconstienta.
Si in viata mea au fost multi.
Dar unul dintre cele mai mari suturi in fund spre constiinta le-am primit, cu o blandete care ma socheaza si ma misca de fiecare data, de la o zmeoaica.
Am vazut-o, si mi-am zis ca poate sa ma zdrobeasca sub degetul de la piciorul mic.
Am vazut-o cat e de puternica.
Stiam, ca daca ar vrea, ar putea.
Dar cu fiecare interfata pe care eu credeam ca o pacalesc, ea mi-a aratat miezul fiintei ei: Sunt aici.
Uite-ma.
Si nu numai atat. Uita-te, si tu esti aici, dincolo de scuturile astea, pictate frumos, sau mai putin frumos, scrijelite cu briceagul altcuiva, intr-un avant de “asa facem noi”.
Lasa barierele jos. Uita-te la tine prin ochii mei.
Da-ti voie sa vezi ce vad si eu.
Dincolo de toate astea, esti TU.
Ca un soare ce nu arde, ca un copac, ca un animalut curios, si jucaus.
Am iubit-o si am urat-o in acelasi timp.
Pentru ca m-a impins.
Pentru ca nu mai pot sa spun NU STIU.
Pentru ca nu mai pot sa spun NU POT.
Pentru ca nu mai pot sa imi spun NU mie.
Pentru ca a fost dispusa sa lase totul la vedere, fara filtre, fara bariere, fara “pe aici nu se trece”.
Pentru ca nimic din mecanismele mintii mele nu are de ce sa se agate, si se topeste instantaneu.
Pentru ca stiu, ca daca scot toate armele din lume, am in fata mea un adversar pe masura.
Si da, cand vreau sa functionez din recunostinta, astea sunt “locurile” unde ma duc.
De aici imi creez urmatoarea zi.
O sa fie o zi cand n-ai sa ma mai iubesti.
Si va fi ok.
Oare pot duce aripile astea magnifice de dragon pe care le-ai pus pe umerii mei, Selena?
Stiu ca DA, orice ar fi.
Si-ti multumesc 🐉

Read Full Post »